Tulburarea cu deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este o afecțiune clinică cu debut precoce, caracterizată prin dificultăți de atenție, impulsivitate și / fără tulburare de hiperactivitate care poate persista pe toată durata vieții, acestea fiind legate de disfunctii specifice ale circuitelor neuronale din cortexul prefrontal.
Deși a fost identificată pentru prima dată la copii în secolul al XIX-lea, tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) la adulți nu a fost descrisă în literatură până în anul 1976. Simptomele ADHD la adulți seamănă cu simptomele ADHD din copilărie, dar intensitatea simptomelor, în special hiperactivitatea, poate scadea în timp. Cu toate acestea, din cauza provocărilor și responsabilităților maturității, o zi normală este extrem de complicată pentru adultul cu ADHD.
Creșterea prevalenței: ADHD la adulți pare să fie destul de răspândit în populația generală (2,5%–5%) și crește progresiv de-a lungul anilor. Entitate subdiagnosticată: ADHD este o patologie prost înțeleasă și greu explorată de clinicieni; multe persoane cu ADHD la vârsta adultă rămân nediagnosticate. Studiile au indicat că <20% din ADHD la adulți este diagnosticat sau tratat. Aproximativ 17%–22% dintre adulții care se adresează serviciilor de psihiatrie pentru alte afecțiuni mintale s-au dovedit a avea ADHD.
La adulți, simptomele ADHD sunt mai greu de definit. Acest lucru se datorează în mare parte lipsei de cercetare a adulților cu ADHD. Deoarece ADHD este o tulburare de dezvoltare, se crede că nu se poate dezvolta la adulți fără să apară mai întâi în copilărie. Dar simptomele ADHD la copii și adolescenți continuă adesea până la vârsta adultă. Modul în care neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea îi afectează pe adulți poate fi foarte diferit de felul în care îi afectează pe copii. De exemplu, hiperactivitatea si impulsivitatea tind să scadă la adulți, în timp ce neatenția rămâne pe măsură ce presiunile vieții adulte cresc. Simptomele ADHD la adulți pot fi mai subtile decât simptomele copilăriei.
Semnul specific al tulburarii de deficit de atentie este o ‘’deconectare’’ automata, nedorita, o frustrantă stare de inactivitate a mintii. O persoana cu ADHD poate constata ca nu a auzit nimic din ceea ce ar fi trebuit să asculte, nu a văzut nimic din ceea ce ar fi trebuit să privească, nu-și amintește nimic din lucrurile la care dorea să se concentreze. Persoana pierde informații și indicații esențiale, încurca lucrurile și are dificultăți în a urmări firul conversațiilor. Deconectarea creează greutăți și interferează cu bucuriile și plăcerile vieții. Senzația este cea a unei desprinderi de realitate.
Ghidul National Institute for Health and Care Excellence (NICE) pentru ADHD recomandă diagnosticarea pe baza: unei evaluări clinice și psihosociale complete a pacientului, incluzând discuții despre comportament și simptome în diferite domenii din viața de zi cu zi; unui istoric complet al dezvoltării și a unui examen psihiatric; observații ale aparținătorului; examinarea statusului mintal al persoanei.
Dr. Ioana Roșu
Medic specialist psihiatru